Un capat al lumii

Am ramas corigent, sunt in pragul repetentiei. La postat pe blog. Am, totusi, un plan de redresare pe termen scurt. Ultima experienta sud-africana am impartit-o in patru si sper ca pana la sfarsitul lunii sa va povestesc si sa va arat ceea ce am selectat.

La prima vizita in tara lui Mandela, in februarie anul trecut, am ramas cu doua neimpliniri: nu am reusit sa ajung la Capul Bunei Sperante si am ratat singura ocazie pe care am avut-o si nu am cumparat un superb elefant sculptat in lemn. Niciodata nu fac cumparaturi in primele zile cand ajung intr-o alta tara, asta asa, din principiu, apoi vria evenimentelor nu mi-a mai permis sa ajung unde trebuia pentru a pleca acasa cu elefantul dorit. Asta a fost anul trecut. Anul acesta le-am bifat pe amandoua dintr-un foc.

Intr-o zi absolut superba de la sfarsitul lui septembrie, perioada in care prognoza arata mai mult ploaie si vant, am profitat de o fereastra in program si am plecat spre Capul Bunei Sperante. Oceanul arata spectaculos.

Babuinii sunt o prezenta fireasca in zona. L-am intrebat pe ghidul care conducea masina de ce semnalizeaza cu farurile cei care circula pe celalalt sens. Eu ma gandeam, evident, la un control al politiei. Calm si foarte sigur pe el, soferul mi-a raspuns „Sunt babuini pe sosea”, desi in momentul acela nu se vedea nimic. Peste mai bine de un kilometru i-am intalnit. Toate masinile circulau cu viteza mult redusa, nu doar pentru a face fotografii.

Ajuns la destinatie am inteles ca exista Cape Point – extrema sud-estica a continentului negru – si Cape of Good Hope, care e undeva in vecinatate. Acesta este urcusul spre Cape Point. Din parcarea de la baza si pana aici se poate ajunge pe jos sau cu funicularul iar ultima portiune pana la farul din cel mai inalt punct al peninsulei poate fi parcursa numai pe trepte. Suficiente la numar.

Cape Point si doua oceane ca unul singur.

Cateva argumente pentru „capatul lumii”.

La cativa kilometri de Cape Point spre coasta Atlanticului este si celebrul Cap al Bunei Sperante. E una dintre putinele fotografii in care apar si eu, aici alaturi de (chief) Gica Zlotea.

 

Asa cum scriam, babuinii sunt la ei acasa in tot acest areal. Un fel de maidanezi de-ai nostri. Aici, la Capul Bunei Sperante, fiecare are drumul lui.

Imediat ce parasesti Rezervatia Cape Point si intri pe soseaua care duce la Cape Town, vanzatorii ambulanti fac spectacol cu sute de obiecte lucrate manual. Stiam cum merge piata, dar spre surprinderea mea niciunul dintre cei cu care am negociat nu s-a aruncat la pret. Intr-un final mi-am gasit si elefantul dorit.

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: